Afişare conţinut web Afişare conţinut web

 

 

Norme tehnice privind evaluarea / recenzia manuscriselor

Conform regulilor impuse de CNCSIS, de bazele de date internaţionale la care este afiliată revista, de normele impuse de editor – Camera Auditorilor Financiari din România – toate articolele ştiinţifice se supun procedurilor de evaluare (recenzare) prealabilă de către Consiliul Ştiinţific de Evaluare al revistei, care are dreptul de a admite sau nu un articol în vederea publicării.

Aprecierile Consiliului Ştiinţific de Evaluare al revistei sunt:

• acceptare

• acceptare cu revizuire

• respingere

 

Circuitul procedurii de evaluare

Evaluarea articolelor ştiinţifice se realizează, în paralel, de către cel puţin doi membri din Consiliul Ştiinţific de Evaluare al revistei, în modalitatea „double-blind review", ceea ce înseamnă că evaluatorii nu cunosc numele autorilor şi nici autorii nu cunosc numele evaluatorilor.

Repartizarea pentru evaluare a articolelor se efectuează de către directorul ştiinţific, directorul editorial sau redactorul şef, ţinându-se seama de tema articolului şi de specialitatea evaluatorilor.

Articolul se trimite electronic împreună cu fişa de evaluare, care trebuie completată de evaluator şi retrimisă electronic redacţiei.

Având în vedere cerinţele redacţionale termenul pentru evaluare nu va depăşi, de regulă, 10 zile.

Observaţiile şi sugestiile sunt înscrise în josul fişei de evaluare la rubrica „recomandări". De asemenea, pot fi făcute observaţii şi electronic, marcate cu literă colorată distinct, pe textul articolului.

Redacţia transmite autorilor recomandările făcute de Consiliul Ştiinţific de Evaluare. În cazul articolelor acceptate cu revizuire se solicită autorilor refacerea materialelor iniţiale, redacţia urmărind modul în care recomandările au fost respectate. Autorii sunt responsabili pentru refacerea articolelor, în conformitate cu recomandările evaluatorilor şi trebuie să marcheze clar orice corectură/modificare făcută în manuscris.

În cazul unor restructurări de amploare, redacţia poate solicita un nou aviz din partea evaluatorilor.

În cazul articolului respins se comunică autorului decizia evaluatorilor, motivată pe fişa de evaluare, articolul respectiv nemaiputând fi publicat.

Articolul admis sau refăcut intră în procedurile redacţionale de corectură şi tehnoredactare, urmând a fi publicat în funcţie de structura tematică a numerelor următoare ale revistei.

După tehnoredactare, numărul de revistă este prezentat directorului ştiinţific, abilitat de Consiliul CAFR să formuleze observaţii finale şi să acorde viza „Bun de tipar".

 

Criteriile de evaluare

Evaluarea articolelor se face atât asupra conţinutului, cât şi asupra formei de prezentare a manuscrisului.

Din punct de vedere al conţinutului, se apreciază:

  1. originalitatea, actualitatea, importanţa şi încadrarea în aria tematică a subiectului propus
  2. calitatea metodologiei de cercetare utilizate
  3. modul de structurare a materialului, claritatea şi consistenţa prezentării şi argumentării
  4. corectitudinea utilizării şi interpretării noţiunilor cu care se operează
  5. relevanţa surselor bibliografice utilizate
  6. contribuţia reală adusă cercetării în domeniul abordat, aplicabilitatea soluţiilor propuse.

 

Important!Nu se admit articole cu caracter didactic sau documentare, prezentate drept cercetare ştiinţifică, în care se preiau şi se reproduc necomentat informaţii, idei, teze sau teorii care aparţin altora. Opinia autorilor, comentariile şi propunerile acestora trebuie marcate şi argumentate convingător.

De aici rezultă şi cerinţa consemnării clare de către autor a referinţelor bibliografice în text şi în subsol sau/şi în final, conform Normelor tehnice de prezentare a manuscriselor.

Din punct de vedere al formei, structurii şi conţinutului evaluarea ţine seama de Normele tehnice prezentate la rubrica „Ghidul autorului", semnalându-se redacţiei eventualele neconcordanţe, omisiuni sau neregularităţi.