Despre Despre

 

Revista Transsylvania Nostra este o revistă de specialitate din domeniul reabilitării patrimoniului construit cu apariție trimestrială, ISSN 1842-5631. Revista este indexată în baza de date internațională de către Centrul de Documentare ICOMOS:http://databases.unesco.org/icomos/

Editorul revistei este Fundaţia Transsylvania Nostra (FTN). Revista Transsylvania Nostra a avut apariţii regulate în ultimii patru ani. Datorită aprecierilor primite din partea specialiştilor de talie internaţională, revista continuă cu prezentarea fiecărui material în limba română, maghiară sau germană (în funcţie de autorul fiecărui articol) şi traducerea sa în limba engleză. Acest aspect îi conferă un caracter nu numai regional sau naţional, ci şi internaţional, astfel şi în momentul de faţă este singura revistă multilingvă din domeniul reabilitării patrimoniului construit din România.

Revista Transsylvania Nostra a debutat pe piaţa publicistică din România în anul 2007, fiecare apariţie însumând câte o colecţie de materiale ştiinţifice, rezultatele muncii de cercetare, conservare şi reabilitare depusă de specialiştii în domeniu, axate pe una dintre laturile cele mai importante ale moştenirii culturale a tuturor, ce poartă în sine inestimabile valori materiale, estetice şi spirituale: ansamblul culturii construite. Astăzi, pentru a putea respecta şi transmite mai departe această bogată moştenire, o condiţie esenţială este cunoaşterea şi înţelegerea sa. Rubricile revistei cuprind şi tratează în continuare, toate aspectele legate de protecţia patrimoniului construit, de la probleme tehnice, până la diferite descoperiri arheologice, respectiv componente cu valoare artistică, menţinându-şi imaginea caracterizată de o mare diversitate tematică.